ELAN

Incubator de imaginație civică pentru tineri

ELAN. INCUBATOR DE IMAGINAȚIE CIVICĂ PENTRU TINERI

Proiect implementat de către Fundația Județeană pentru Tineret Timiș

CE ESTE ȘI DE LA CE A PORNIT?

O comunitate „se construiește” atunci când își înțelege nevoile și răspunde eficient la ele.

ELAN este un proiect care dorește să ofere, prin inițiative culturale, spațiul și contextul necesare pentru ca tinerii din cartierele timișorene să-și facă vocea auzită prin găsirea de soluții și inițiative necesare comunității din care fac parte.

În urma unei analize de nevoi efectuată de către Fundația Județeană pentru Tineret Timiș în februarie 2019 pentru înființarea centrelor de tineret din cartierele timișorene, am observat o nevoie generală a tinerilor pentru evenimente informative și de implicare civică, precum și evenimente artistice – în special teatrale.

PE PLAN INTERNAȚIONAL

Pentru a încuraja participarea și a crește interesul tinerilor pentru provocările locale, proiectul asigură colaborarea între tineri cu aspirații similare din zone diferite din Balcani (Serbia, Kosovo, România), aducându-i împreună și creând spații și oportunități de dialog pentru ei.

Înțelegerea contextului local și regional („la firul ierbii”) devine un prim nivel pentru gândirea de soluții și schimbul de bune practici între tinerii activi, urmând ca în anii următori să consolidăm această colaborare în zona balcanică și să o extindem în Europa de Sud și de Nord.

PE PLAN LOCAL

 

Prin demararea proiectului ne dorim direcții mai clare și sustenabilitate atât în în ceea ce privește acțiunile și spațiile vizate, cât, mai ales, beneficiarii direcți și indirecți ai proiectelor noastre. Proiectul contribuie la cultivarea comunităților și cartierelor timișorene, precum și la implicarea cetățenilor în dezvoltarea viitorului orașului, aspecte inclus în dosarul de candidatură al Timișoarei.

Proiectul ELAN este INOVATIV prin felul în care combină activități de încurajare a participării tinerilor în dezvoltarea orașului cu activități culturale și artistice. Arta participativă la care invităm tinerii din oraș este originală și experimentală pentru Timișoara, iar artiștii implicații au un profil internațional, toate acestea fiind ingrediente cu potențial de a extinde parteneriatele europene în viitor.

Tineri implicați

Interviuri cu tineri din Timișoara și nu numai

hackathon

De portrete ale tinerilor

CE NE-AM PROPUS SĂ REALIZĂM ÎN CADRUL PROIECTULUI?

Invitarea la acțiune civică prin organizarea de inițiative culturale în centrele de tineret
Valorificarea tinerilor care doresc să aibă un impact în societate
Dezvoltarea sentimentului de apartenență la comunitate prin implicarea tinerilor din cartierele timișorene
Oferirea cadrului ideal pentru ca tinerii din zonele de cartier să găsească soluții la problemele și provocările care îi interesează
Crearea unei punți între provocările locale și regionale și agenda globală de dezvoltare sustenabilă