Raluca Cărare
Raluca Cărare are 21 de ani și, de când se știe, a fost o persoană activă, implicată și dedicată oricărei mișcări care își propunea să facă un bine. A căutat mereu contexte și metode prin care să poată oferi comunităților din care făcea parte câte puțin din ea însăși, din entuziasmul, energia și cunoștințele pe care le putea împărtăși.
A făcut parte mult timp din comunitatea de dezbateri academice din România și a trecut prin toate etapele pe care le oferă aceasta; a participat la competiții de dezbateri începând cu clasa a IX-a, a ajutat alți elevi de liceu să învețe formatul competițiilor și tehnici de argumentare și vorbit în public și și-a ocupat timpul până de curând facilitând contexte de dezvoltare pentru ei.
Acum este studentă la Automatică și Calculatoare în anul III. În primul an de facultate s-a alăturat Ligii AC și a dedicat de atunci multe ore, multă energie și emoții către această organizație. A fost motivată constant de nevoia de a se implica în ceea ce crede, de a ajuta și de a avea mereu un răspuns sau o soluție la problemele celor din jurul ei. În al doilea an, a hotărât să coordoneze departamentul ce ajută studenții și caută soluții pentru îmbunătățirea procesului educațional. Această muncă i-a oferit, spune ea, așa de multe oportunități de a se dezvolta și de a ajuta încât în al treilea an a ajuns, din postura de vicepreședinte al departamentului de relații externe al Ligii AC, să ofere organizației cel mai mare volum de atenție de până acum.
Îi e greu să-și imagineze o zi în care să se trezească fără gândul că are nenumărate lucruri de făcut, de vorbit, sau de pus la punct, o zi în care nimeni să nu aibă nevoie de ea, iar ea să nu facă tot ce poate pentru un bine general. O astfel de zi, spune ea, ar fi o zi pierdută. De multe ori se gândește chiar că ar avea nevoie de mai multe ore decât sunt într-o zi, ca să poată umple timpul cu mai multe idei și implementări și, lucrul cel mai important, cu cât mai mult bine.
Pe viitor, își dorește să nu renunțe să se implice în orice proiect va rezona cu ea și cu valorile ei. Crede cu tărie că a continua să fim implicați în tot ce se întâmplă în jurul nostru este ceea ce ne păstrează tineri și entuziaști și de aceea, încheie ea, nu ar putea renunța niciodată la acest fel de a fi.
Raluca Cărare is 21 and has always been an active person, involved in and dedicated to any movement that aimed to do good. She always looked for contexts and methods through which she could offer the communities she belonged to a little bit of herself – the enthusiasm, energy and knowledge she could share.
She has been part of the academic debate community in Romania for a long time and has gone through all the stages it offers; she participated in debate competitions starting with the ninth grade, she helped other high school students learn the competition format and argumentation and public speaking techniques and until recently she dedicated her time to facilitating development contexts for them.
She is now a third year student in Automation and Computer Science. In her first year of college she joined the AC League and has since dedicated many hours and a lot of energy and emotions to this organization. She was constantly motivated by the need to get involved in what she believes, to help and to always have an answer or a solution to the problems of those around her. In the second year, she decided to coordinate the department that helps students and seeks solutions to improve the educational process. This work, she says, has given her so many opportunities to grow and be of help that in her third year, from the position of vice president of the foreign relations department of the AC League, she came to offer this organization the greatest deal of attention so far.
It’s hard for her to imagine a day when she would wake up without the thought of having countless things to do, talk about, or set up, a day when no one would need her and she wouldn’t do everything she could for a general good. In her opinion, such a day would be a lost day. She often even thinks that she would need more hours than there are in a day, more hours to fill with even more ideas and implementations and, most importantly, as much good as possible.
In the future, she wants to keep getting involved in any project that will resonate with her and her values. She strongly believes that what keeps us young and enthusiastic is the ability to be involved in everything that happens around us and that is why, she concludes, she could never give up this way of being.