Cristina Capăta
Cristina Capăta are 22 de ani, dintre care ultimii opt au fost dedicați, în mare parte, voluntariatului, la început în cadrul liceului din orașul natal Salonta – când organiza diferite evenimente sportive și sociale pentru elevi – iar apoi în cadrul Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, unde, spune ea, a învățat ce înseamnă reprezentarea intereselor studenților și a organizat diferite evenimente pentru aceștia.
Când aude cuvântul „activism”, gândul ei se îndreaptă imediat către toți oamenii minunați pe care i-a întâlnit în acești opt ani, oameni care își iau bucuria din a-i ajuta pe cei în nevoie sau din a mobiliza către schimbare comunitățile din care fac parte și care au inspirat-o să facă parte din comunitatea tinerilor care își doresc un viitor mai bun pentru ei, pentru familiile lor și pentru toți cei din jur.
Expresia „tinerii din ziua de azi”, pe care a auzit-o de cele mai multe ori într-un sens negativ, de fiecare dată, în mod paradoxal, spune Cristina, îi trezește în suflet un sentiment de mândrie. E mândră că face parte din „tinerii din ziua de azi”, care, oriunde și-ar îndrepta ochii, găsesc modalități prin care pot să schimbe ceva în mai bine și infinite moduri prin care se pot dezvolta, mai ales că tehnologia îi unește acum cu tineri din orice colț al lumii care au aceeași dorință de schimbare ca și ei.
Mereu a fost o persoană mai timidă, mai liniștită, așa că lucrurile „mișto” pe care consideră că le-a făcut până acum nu sunt din sfera activităților extreme sau pline de adrenalină, deși, spune ea, nu va rata șansa de a le încerca. Prin programele Erasmus Plus, a călătorit prin țări din diferite colțuri ale Europei, a cunoscut culturi extraordinare și zeci de oameni cu mentalități diferite, oameni cu care a lucrat împreună la „planuri” pentru un viitor mai bun. A cunoscut copii incredibili și părinți care luptă eroic în fiecare zi pentru a-i ajuta să învingă bolile de care suferă. A avut șansa să încerce să facă lucruri din domenii cât se poate de diferite și a avut, adaugă ea, și șansa de a da greș. Poate părea ceva mai neobișnuit, dar, spune Cristina, a inclus în categoria lucrurilor „mișto” și faptul că a dat greș, pentru că, dacă nu ar fi făcut asta, nu ar fi știut niciodată care sunt lucrurile care nu i se potrivesc sau pe care nu le înțelege și nici n-ar fi aflat ce trebuie să învețe pentru a le face bine. Nu ar fi știut niciodată cum poate să îi ajute pe cei care se luptă cu blocaje emoționale și nici cât de important e să îi promovăm mai mult pe cei care încearcă să ajute, atât cât pot, dar sunt de prea multe ori trecuți cu vederea.
Când vede că oamenii zâmbesc din tot sufletul, că se bucură de viață ca și cum nu ar exista probleme în lumea asta mare, chiar și dacă doar pentru câteva minute, când aude pe cineva spunându-i un simplu „Mulțumesc!”, își amintește că merită tot efortul depus. Fiecare minut dedicat, fiecare noapte nedormită, fiecare emoție, toate merită, încheie Cristina, pentru că, la finalul zilei, amintirile cu acești oameni sunt singura motivație de care are nevoie pentru a continua să ajute și pentru a se ridica, dacă dă greș.
Cristina Capăta is 22 years old, of which the last eight were mostly dedicated to volunteering, first at the high school in her hometown of Salonta – when she used to organize various sports and social events for students – and then at the League of Students of the Faculty of Automation and Computers, where, she says, she learned what it means to represent students’ interests and organized various events for them.
When she hears the word „activism,” her thoughts immediately go to all the wonderful people she has met in these eight years, people who enjoy helping those in need or mobilizing for change the communities they belong to, and which inspired her to be part of the community of young people who want a better future for themselves, their families and everyone around them.
The expression „today’s young people” – which, most of the time she heard it, is uttered with a negative meaning – awakens each time in her soul, paradoxically, says Cristina, a feeling of pride. She is proud to be one of the „today’s young people,” who, wherever they turn their gaze, find ways to change something for the better and endless resources for developing themselves, especially as technology connects them now with young people from any other corner of the world who have the same desire for change as they do.
She’s always been a rather shy and quiet person, so the „cool” things she thinks she’s done so far don’t belong to those extreme or adrenaline-fueled activities, though, she says, she won’t miss the chance to try those, too. Through the Erasmus Plus programs, she had the chance to travel to countries from different parts of Europe, where she met extraordinary cultures and dozens of people with different mentalities, people with whom she worked on various „plans” for a better future. She met incredible children and parents who fight heroically every day to help them overcome their illnesses. She had the chance to try to do things in as different fields as possible and she also had the chance to fail. It may seem a little bit unusual, but Cristina says she included the fact that she failed in the category of „cool” things because she is convinced that, if she hadn’t done that, she would never have found out what things don’t suit her, what she does not understand yet, nor what she needs to learn in order to do a better job the next time. She would never have known how she can help those struggling with emotional blockages, nor how important it is to promote more the ones who try to help as much as they can, but are too often overlooked.
When she sees that people are smiling with all their hearts, that they are enjoying life, even if only for a few minutes, as if there were no problems in this big world, when she hears someone say a simple „Thank you!”, she remembers that it is worth all the effort. Every dedicated minute, every sleepless night, every emotion, everything is worth it, concludes Cristina, because, at the end of the day, the only motivation she needs, in order to continue to help and to get up when she fails, is remembering the time spent with these people.