Mădălina Vizitiu

Mădălina Vizitiu are 22 de ani și este o tânără visătoare din Republica Moldova, care încearcă să vadă viața dintr-o perspectivă pozitivă și să aducă un plus de culoare în comunitatea sa.

Oamenii din jur o văd ca o persoană deschisă noilor idei și oportunități, o fire ambițioasă, curajoasă, dar totodată și sensibilă, bună la suflet și mereu gata să fie aproape de ceilalți cu un sfat, un gând bun sau cu o îmbrățișare.

Pentru ea, activismul întruchipează comunitatea. Mai exact, în ce măsură persoanele din comunitate contribuie la dezvoltarea acesteia, valorile și principiile pe care le promovează fiecare, cunoștințele pe care le împărtășesc și emoțiile trăite când îți dai seama că faci parte din ceva mai mult decât un grup de oameni. Îi place când aude cuvântul activism și că toți au o părere în legătură cu aceasta, dar îi displace faptul că unii oameni cred că activismul civic se limitează doar la a contribui la dezvoltarea comunității tale, uitând că ideal ar fi să fii prin acțiunile tale și o sursă de motivație pentru alții, un exemplu demn de urmat.

Legătura Mădălinei cu activitățile de voluntariat a început încă din orașul natal Ungheni, unde, făcând parte din Fondul pentru Tineri, a îndrăgit coordonarea proiectelor de strângere de fonduri în scopul investirii lor în folosul comunității, dar și gestionarea resurselor pentru familiile aflate în nevoie. Un alt lucru fain a fost promovarea valorilor pro-europene alături de un grup de elevi prin organizarea de activități diverse atât pentru tineri, cât și pentru publicul larg. Venind la Timișoara, Organizația Studenților Basarabeni s-a transformat pentru ea în a doua casă. Devenind membră, împreună cu familia OSB a organizat încă o ediție a Festivalului Cultural „Zilele Basarabiei”, iar ajungând în funcția de Vicepreședinte Resurse Umane, iar mai apoi Președinte al organizației, s-a străduit să stabilească relații strânse cu universitățile și organizațiile non-profit din Timișoara, dar și să îndrume și să supervizeze echipele de membri și voluntari, pentru îmbunătățirea atât a performanțelor lor personale, cât și a organizației.

Motivația de a face aceste activități vine de la sine, spune Mădălina, din lucrurile mărunte ce se petrec în jurul nostru și în urma lucrului bine făcut. Pentru ea, cel puțin, contează enorm oamenii care o înconjoară, energia lor, amalgamul de idei și energie care vine de la fiecare în parte.
Consideră că face parte dintr-o comunitate frumoasă și că are norocul să fie înconjurată de persoane cu valori, dornice să progreseze și deschise către schimbare. În ceea ce privește tinerii din ziua de azi, aceștia, crede ea, sunt mult mai dezinhibați, mai creativi și mai plini de idei neconvenționale, dar nu știu încă să-și direcționeze energia spre un anumit scop și se plictisesc repede, fiind, de aceea, foarte greu să le captezi atenția pentru multă vreme.

Ar închide telefonul din ce în ce mai des pentru a petrece timp cu familia și pentru momentele în care meditează.
Crede că merită să se implice în continuare în proiectele ecologice, în promovarea spiritului civic printre tineri și în activitățile de susținere și integrare în comunitatea locală a studenților și elevilor basarabeni veniți să studieze în România.

Printre dorințele ei de viitor se numără organizarea unei caravane de informare și de sprijinire a tinerilor din zonele rurale ale Republicii Moldova, pentru a încerca lărgirea orizontului lor de cunoaștere și pentru a sprijini promovarea, atât în țară, cât și peste hotare, a tinerilor cu aptitudini deosebite, care nu își permit financiar să studieze. O altă idee pe care și-ar dori să o vadă realizată – și pe care a încercat, de fapt, să o dezvolte și în cadrul OSB, însă din lipsa de resurse a trebuit să renunțe temporar – este colectarea de cărți și donarea acestora în școlile mici din regiunile rurale ale Republicii Moldova.

Mădălina Vizitiu is a 22 years old woman from Moldova, with lots of dreams and the virtue of trying to see life from a positive perspective and to add a splash of color to her community.

 

People around her see her as a person open to new ideas and opportunities, an ambitious, courageous, but also sensitive person, good at heart and always ready to be close to others with advice, a good thought or a hug.

 

For her, activism embodies the community. Specifically, the extent to which people in the community contribute to its development, the values ​​and principles that each of them promotes, the knowledge they share and the emotions experienced when you realize that you are part of something more than a group of people. She likes it when she hears the word activism and that everyone has an opinion about it, but she dislikes the fact that some people believe that civic activism is limited to contributing to the development of your community, forgetting that it would be ideal to be, through your actions, also a source of motivation for others, and an example worth following.

Mădălina’s connection with volunteer activities started in her hometown of Ungheni, where, as part of the Youth Fund, she loved coordinating fundraising projects for the benefit of the community, but also managing resources for families in need. Another nice thing was to promote pro-European values ​​with a group of students by organizing various activities for both young people and the general public. Coming to Timișoara, the Bessarabian Students’ Organization became a second home for her. Together with the OSB family she organized another edition of the Cultural Festival „Days of Bessarabia,” and becoming Vice President of Human Resources, and later President of the organization, she tried to establish close relations with universities and non-profit organizations in Timișoara, but also to guide and supervise the teams of members and volunteers, in order to improve both their personal and the organization’s performances.

The motivation to do these activities comes naturally, says Mădălina, from the small things that happen around us and from a job well done. For her, at least, what matters the most are the people around her, their energy, and the amalgam of ideas and energy that comes from each one.

She believes that she is part of a beautiful community and that she is lucky to be surrounded by people with strong values, eager to progress and open to change. As for today’s young people, she believes they are much more uninhibited, more creative and full of unconventional ideas, but they still don’t know how to direct their energy towards a certain goal and they also get bored quickly, that being the reason why it’s very difficult to keep them focused for a longer time.

She would hang up her phone more and more often in order to meditate or spend time with her family.

She believes that it is worthwhile to continue with her involvement in ecological projects, in promoting the civic spirit among young people and in activities meant to support and integrate in the local community of Bessarabian students who have come to study in Romania.

Her future aspirations include organizing a caravan of information and support for young people in rural areas of Moldova, in order to broaden their horizon and to support the promotion, both in the country and abroad, of young people with special skills that do not have the financial means to study. Another idea she’d like to see realized – and which she actually tried to develop within OSB, but had to give up temporarily due to lack of funding – is collecting books and donating them to the small schools in rural areas of Moldova.